joi, 2 februarie 2012

CELE OPT SCHIMBĂRI ALE ILUMINĂRII

Material preluat de pe blogul lui Victor Catalin

CELE OPT SCHIMBĂRI ALE ILUMINĂRII

PARTEA I
Salutări, dragilor, sunt Kryon din Serviciul Magnetic. De unde credeţi că vine emoţia Umană? De unde credeţi că vine iubirea? Vă voi spune – este parte din Dumnezeul din voi! De ce vă simţiţi aşa cum vă simţiţi când aveţi atât de multă iubire unii pentru alţii? Credeţi că toate acestea sunt Omeneşti, nu-i aşa? Nu. Este partea de Dumnezeu din voi care este activată chiar şi între Om şi Om. Chiar şi Oamenii care nu cred în Dumnezeu nu se pot împotrivi faptului că aşa este. Puteţi să nu credeţi nici într-un rinichi, dar tot aveţi unul. Sunteţi făpturi ale liberului arbitru, aşa că sunteţi liberi să acceptaţi sau nu ceea ce se petrece acum, în acest moment. Sunteţi complet liberi, iar Spiritul nu va veni să vă atingă ca să vă facă să credeţi. Acesta este darul nostru pentru voi – liberul arbitru.
Anturajul umple acest spaţiu! Vedeţi, când vin într-un loc ca acesta simt iubirea pentru omenire. Poate nu credeţi aceste lucruri pe care vi le spun? Adevărul este ceea ce este, indiferent ce alegeţi să credeţi, iar adevărul este că există făpturi spirituale care vă iubesc peste măsură.
Am fost prezent la vântul naşterii, energia sosirii voastre. Într-un loc interdimensional nu există timp, aşa că permite existenţa acestui atribut interesant, prin care pot fi la naşterea fiecăruia dintre voi aşa cum sunt aici comunicând cu voi. În spaţiul vostru tridimensional spuneţi “Ei bine, Kryon este aici şi ne vorbeşte chiar acum.” Dar sunt, de asemenea, în alt loc salutându-i pe cei care vin de această parte a vălului, despre care credeţi că sunt în moarte. Îi salut când vin de cealaltă parte a vălului şi sunt în locuri în care se nasc Oameni. Parte din ceea ce fac este să fiu în acel punct critic, acea poartă interdimensională, unde au loc aceste lucruri.
Nici unul dintre aceste lucruri nu are nicio legătură cu vreo “regulă a lui Dumnezeu”. Nu au nicio legătură cu ceremonie sau protocol. Au legătură cu un singur lucru şi acela este incredibila iubire a lui Dumnezeu. Aveţi o familie de cealaltă parte a vălului, care vă iubeşte foarte mult. Vrem să vă ţinem de mână până în momentul în care sunteţi pe canalul naşterii. Vrem să fim primii care să vă ia de mână când vă întoarceţi înapoi prin văl. Asta face familia pentru ceilalţi din familie şi aş dori să vă spun, dragilor, că primele cuvinte pe care o Fiinţă Umană le aude când moare sunt “Nu te teme, dragule, pentru că eşti acasă.” Aceasta este iubirea lui Dumnezeu în acţiune! Vă amintiţi?
Dacă am putea face ceva magic în acest loc, ar fi să vă inspir ceea ce simt, pentru că sunt Kryon. Reprezint un grup foarte, foarte mare. Reprezint trilioanele de părţi ale lui Dumnezeu pe care le cunoaşteţi. Sunt în multe locuri. Sunt o entitate multiplă, în afara a ceea ce aţi numi dimensionalitate. Asta face să fiu greu de înţeles, dar pricepeţi că atunci când sunteţi cu mine, sunteţi la fel.
Poate sunteţi aici pentru prima dată (sau citind pentru prima dată)? Ştiu cine este aici. Poate sunteţi cei care aţi sosit cu altcineva care v-a rugat să veniţi să auziţi aceste cuvinte? Vreau doar să ascultaţi. Nu există nici o presiune asupra voastră să credeţi că aceste lucruri se petrec, sau să credeţi mesajul de astă seară. Totuşi, vreţi să ne faceţi o favoare şi să vă deschideţi inimile pentru a putea simţi? Este energia validării aici şi vreau să observaţi ceva. Nu vă vom da o doctrină. Nu vă vom da reguli. Nu vă vom da un loc în care să trebuiască să raportaţi. Nu vă vom cere să faceţi nimic. Motivul? Deja aveţi toate astea ca părţi ale lui Dumnezeu, umblând în dualitate pe această planetă.
Sunteţi din familia Spiritului şi aveţi cu toţii astea în comun. Voi toţi, chiar şi necredinciosul care este aici… Ştiu cine eşti. Ascultă-mă, necredinciosule: Când vei părăsi acest loc, vei fi iubit la fel de mult ca oricare altul de aici. Doar pentru că nu crezi, acest lucru nu împiedică îngerii să iasă pe uşă împreună cu tine. Aşa funcţionează. Te temi de această iubire? Nu este agresivă. Este pasivă şi aşteaptă ca tu să o simţi.
Vom face în aceste două zile ceva ce nu am mai făcut până acum. În ultimele luni am consolidat mesajele astfel încât multă informaţie poate fi transmisă într-un interval scurt de timp. Despre ce vorbesc astăzi, puteţi găsi în fragmente de-a lungul ultimilor 20 de ani de mesaje Kryon transmise prin channel, dar va trebui să le căutaţi. Acum vom întări asta în acest mesaj şi în următorul. Iată structura învăţăturii pentru aceste două zile: Vă voi da cele opt transformări pe care o Fiinţă Umană le face de la începutul conştiinţei până la deplina ascensiune. Este un domeniu larg, nu-i aşa, de a învăţa. Vă spune despre întreaga călătorie în două seri de recapitulări.
Acum ascultaţi-mă. Nu există reguli. Nu există trepte. Acestea sunt transformări şi ele nu se petrec într-un anumit interval de timp. Fiecare dintre voi sunteţi diferiţi. Fiecare dintre voi trebuie să ajungeţi la propria voastră stare de conştiinţă în propriul vostru timp. Totuşi, Omul doreşte să întrebe “Cât timp este între această fază şi cealaltă fază sau între această transformare şi cealaltă transformare?” Şi nu există, într-adevăr, nici un răspuns, deoarece adevărata conştiinţă este individuală. Propria voastră relaţie cu realitatea planetei este cea care determină cât durează lucrurile.
Astăzi vă vom da patru dintre transformări, iar ultimele patru vor fi date mâine. Ce poveste grozavă e asta! Chiar înainte de a începe această poveste, vă spun că este povestea a ceea ce se întâmplă atunci când un Om păşeşte afară din dimensiunea sa şi are curajul să privească în jur şi să întrebe cine este.
Prima transformare pe care o Fiinţă Umană o face este curiozitatea legată de conştienţă. Întrebarea este “Ar putea fi real?” De aici începe. Fiecare dintre voi cei care sunteţi vindecători, care vă aflaţi pe cale, aţi trecut prin asta. Acest sfârşit de săptămână va fi special pentru mai mulţi dintre voi, deoarece este schimbarea voastră pentru o conştiinţă amplificată, prin sincronicitatea prezenţei voastre aici. Este o schimbare a necredinţei sau neutralităţii cuiva care întreabă “Poate fi într-adevăr real?” Aşa începe şi iată-vă aici cu ea asupra voastră.
Acest sfârşit de săptămână poate fi special pentru voi. Poate nu v-aţi permis niciodată să staţi într-un loc şi să fiţi iubiţi astfel? Înţelegeţi cu cine sunteţi? Înţelegeţi că aveţi în jurul vostru mii dintre cei care nu v-ar judeca niciodată, indiferent cine sunteţi sau ce aţi făcut? Acest lucru este real şi voi trebuie să-l discerneţi (realitatea acestuia). Deja în acest loc, în această învăţătură, sunt arătate culori pe scenă. Pentru cei care au venit cu cunoaşterea a ceea ce înseamnă astea şi pentru confirmarea cunoaşterii faptul că, într-adevăr, este real.
Acest mesaj nu este neadecvat. Nu vă cere să faceţi nimic. Doreşte doar să vă deschideţi, pentru o clipă, inimile. Vă amintiţi prima schimbare pe care aţi făcut-o? Vă amintiţi sentimentul conştienţei? Vă amintiţi? Poate fi real? Şi apoi, dacă e aşa, ce urmează? Această transformare a conştienţei este unde vă îndrăgostiţi de Dumnezeu. “Se poate ca tot ce spune cel care primeşte mesajul prin channel să fie adevărat? Dacă există o imagine mai mare de ansamblu? Dacă există un scop mai măreţ în viaţă?” Este o schimbare importantă şi mai bine de 90% din omenire nu o va face niciodată. Mai puţin de jumătate de procent din omenire va face această transformare a conştienţei.
Totuşi, va fi suficient. Faceţi calculul. Haideţi, faceţi socoteala. O jumătate dintr-un procent din şapte miliarde – sunt o mulţime de Oameni! Este, de asemenea, multă lumină! Aşa că, ce se petrece după această transformare a conştienţei în care începeţi să simţiţi iubirea lui Dumnezeu în inima voastră? Vă întrebaţi dacă este reală, nu-i aşa? Unii Oameni o vor bloca pentru că nu pot crede în ea. Dar este reală. Ştiţi ce se petrece în timpul acestei schimbări a conştiinţei? Decideţi dacă să luaţi sau nu mâna îngerului care a fost cu voi toată viaţa, iar acel înger are un nume. Este Sinele vostru Superior. Aceasta este prima transformare care are loc şi este una importantă.
A doua transformare este când v-aţi decis că este reală şi veţi face ceva legat de asta. Aceste opt transformări sunt cele majore pe calea spirituală a unui Om… cel generic, dar iată ce trebuie să ştiţi – sunt mulţi cei care nu trec de numărul unu. Vor veni şi vor merge la întâlniri ca aceasta, doar pentru a simţi energia. Vor crede în ea cu toată inima şi vor simţi iubirea lui Dumnezeu năvălind prin ei. Dar, deseori, asta e tot ce doresc. Este tot ce au nevoie. Mulţi vor mai mult, totuşi, şi întreabă “Ce pot face petnru a fi mai aproape de acest înger pe care l-am descoperit înlăuntrul meu? Este ceva ce ar trebui să fac pe planetă? Există o metodă de comunicare cu Spiritul? Şi dacă da, unde este şi ce fac cu ea?”
Această transformare este intenţia Fiinţei Umane de a împinge uşa spre cealaltă parte a vălului. Dintre toate aceste Fiinţe Umane care stau pe scaunele din faţa mea, majoritatea au împins această uşă. Oh, aici devine puţin înspăimântător, nu-i aşa? Pentru că acum veţi face ceva ce este împotriva realităţii pe care aţi avut-o toată viaţa! Prietenii voştri pot să nu vă rămână prieteni, deoarece această transformare vă pune într-o poziţie de lansare a cunoaşterii. Binecuvîntată este Fiinţa Umană care parcurge această transformare, pentru că iată promisiunea: Nu sunteţi în întuneric şi nu sunteţi niciodată singuri. Există o legiune de fiinţe angelice de cealaltă parte a acelei uşi, cu numele voastre pe ele, şi când împingeţi acea uşă, vor curge în viaţa voastră. Primul lucru pe care îl veţi simţi este pacea referitoare la ceea ce aţi făcut. Lăsaţi dovada că aceste lucruri sunt adecvate să fie sentimentul rezultant al iubirii din viaţa voastră.
“În regulă, Kryon, cum fac asta?” Fiecare Fiinţă Umană individuală o va face în mod diferit. Unii vor intra în meditaţie şi vor spune “Sunt gata. Arată-mi ce să fac.” Unii vor căuta cărţi, căutând paşi ai ascensiunii şi căutând să găsească un sistem. Unii vor cunoaştere astfel că vor avea o idee mai bună asupra a ceea ce încearcă să facă. Toate acestea sunt acţiuni potrivite. Fiecare Om are nevoie de ceea ce are nevoie, în funcţie de cultura şi experienţa sa pe Pământ. Dumnezeu nu stă şi spune “Faci greşit ceea ce faci.” Dumnezeu este răbdător. Dacă vreţi să urcaţi o mie de trepte în genunchi pentru a ajunge la acel loc în care sunteţi gata, vom urca treptele cu voi. Asta e iubirea lui Dumnezeu. Nu există judecată. Sunteţi dintre cei care vor procedurile? Îngerii vor sta alături de voi, la fel ca voi de ei.
Sunt Oameni care spun “Ei bine, asta nu răspunde la nimic. Îmi spui că orice fac pentru a ajunge acolo este bine. Corect?” Da. Deschideţi acea uşă în orice fel puteţi. Luaţi-vă atât timp cât doriţi. Rezultatul va fi acelaşi. Vor curge înăuntru sentimentele de început ale măiestriei voastre. Nu veţi şti ce să faceţi cu ele, dar veţi şti că sunt reale şi că au sosit.
Este greu de explicat. Este ca Omul care a fost mereu în întuneric, deschizând o uşă în spatele căreia este o lumină strălucitoare. Unii vor aştepta, nedorind să descopere nimic în acest moment, iar unii o vor deschide doar puţin pentru a vedea ce este cu lumina. Alţii, totuşi, vor da uşa de perete şi vor spune “Dragă Dumnezeule, sunt gata. Haide! Spune-mi ce trebuie să ştiu!” Aceasta este a doua transformare. Dintre toate cele opt, aceasta este critică, pentru că aceasta începe cu adevărat procesul. Odată început procesul, este greu de oprit. Este imposibil ca Fiinţa Umană să desfacă cunoaşterea legată de ceva, mai ales ceva atât de profund.
Daţi-mi voie să vă întreb: Odată ce aţi simţit iubirea lui Dumnezeu, odată ce aţi văzut culorile pe care le arăt, puteţi cu adevărat să vă întoarceţi şi să stingeţi totul? Puteţi să vă prefaceţi că nu le-aţi văzut niciodată? Puteţi să vă prefaceţi că nu le-aţi simţit niciodată? Răspunsul este nu. Ştiţi ce s-a petrecut.
Este interesant ce urmează. Câteodată este o distanţă mare între această a doua fază şi următoarea, între această transformare şi următoarea. Depinde de Fiinţa Umană şi de cât de repede doreşte să meargă. Aşa că spunem din nou, aici nu există judecată. Sunt cei care spun “Ei bine, ar trebui să pot realiza asta într-un anumit număr de zile sau săptămâni.” Într-adevăr? Cum veţi măsura asta? Cum ştiţi când e gata? Cum ştiţi cât de mult e deschisă uşa? Nu. Este foarte individual. Sunt catalizatori în această sală a căror întreg scop în viaţă este să vă ajute pe voi să deschideţi uşa. Începe să aibă sens pentru voi? Sunt aici pentru a vă ajuta să vă relaxaţi cu iubirea lui Dumnezeu, aşa că echilibraţi-vă în iubirea lui Dumnezeu.
Mai devreme, aţi auzit învăţătorul, Peggy (referindu-se la Peggy Phoenix Dubro care a vorbit de dimineaţă la conferinţă). Ştiţi care este sarcina ei pe această planetă? Nu este atât de greu de definit. Este să ajute la echilibrarea voastră, astfel încât veţi simţi iubirea lui Dumnezeu în inima voastră. Aşa că după ce aţi trecut prin toate fazele şi sunteţi absolvenţi, puteţi spune “Acum înţeleg mai multe despre măiestria interioară.” Ea îi ajută pe Oameni să deschidă uşa şi să înţeleagă lumina. Această învăţătură nu a fost disponibilă cu 25 de ani în urmă. Ştiţi de ce? Deoarece vibraţia acestei planete nu era pregătită pentru ea. A fost mult mai dificil să realizăm această înţelegere într-o energie înainte de Convergenţa Armonică. Sunt multe învăţături cu acest atribut… că vă sunt date ca informaţii noi într-o nouă energie a descoperirii.
A treia transformare este una dintre cele mai greu de explicat. Este atunci când Fiinţa Umană înţelege în sfârşit lumina şi întunericul din viaţa sa. Am vorbit despre acest lucru foarte des în ultimele luni, pentru că este unul dintre lucrurile cel mai greu de acceptat de către Oameni. Această transformare este una pe care trebuie să o parcurgeţi pentru a ajunge la celelalte, deoarece într-acolo este conştiinţa. Nu veţi trece de următoarea uşă până când nu treceţi de aceasta, pentru că fiecare dintre aceste transformări vă permite să o trăiţi pe următoarea. Le parcurgeţi într-un mod liniar, nu datorită complexităţii lor, ci datorită calităţilor lor schimbătoare de revelare şi conştiinţă.
În 3D, Fiinţa Umană face unele observaţii interesante. Dacă li se întâmplă ceva minunat şi magnific, cum ar fi vindecarea, spun “Asta trebuie că vine de la Dumnezeu: nu aş fi putut face asta. Trebuie să fie de la Dumnezeu. Slavă lui Dumnezeu.” Dacă are loc ceva într-adevăr rău în viaţa lor, în care întunericul pare să-i înhaţe şi să-i ducă într-un loc întunecat, Omul spune “Ei bine, trebuie să fi fost un demon. Trebuie că a fost diavolul; însuşi Satana m-a înhăţat şi m-a tras departe de lucrurile bune.” Vedeţi, Fiinţele Umane sunt foarte interesante în felul acesta. Nu sunt responsabile de nimic ce se întâmplă, indiferent de direcţie, nu-i aşa? Se întâmplă ceva bun, trebuie să fie Dumnezeu. Se întâmplă ceva rău, trebuie să fie diavolul. Aşa că vă voi întreba, ce faceţi aici? Doar “staţi în neutru”, aşteptând ca una sau două entităţi să vă înşface sufletul? Nu aveţi nici o responsabilitate pentru nimic?
Binecuvântată este Fiinţa Umană care realizează asta în fiecare, puterea întunericului şi a luminii. Este Dumnezeu şi este absenţa lui Dumnezeu. Să definesc întunericul pentru voi. Întunericul este definit ca absenţa luminii. Să vă definesc lumina. Lumina este iluminare puternică ce nu conţine întuneric. Întunericul nu poate face nimic pentru a afecta lumina, dar lumina poate distruge întunericul. Fiinţa Umană poate alege că creeze oricare dintre ele cu propria sa prezenţă pe Pământ.
Iată partea de necrezut pentru voi şi partea pe care nu vreţi să o acceptaţi. Toţi demonii pe care i-aţi văzut şi i-aţi simţit sau despre care aţi auzit în viaţă au fost generaţi de conştiinţa Umană. Toate frumoasele miracole de pe această planetă, chiar şi învierea din morţi, au venit din conştiinţa Umană. Maestrul luminii este în voi!
Când maestrul iubirii a călcat pe această planetă cu mulţi ani în urmă, Iisus Evreul a spus “Eu sunt fiul lui Dumnezeu. Şi la fel sunteţi şi voi.” Este scris. Uitaţi-vă. A fost o recunoaştere a maestrului dinăuntrul vostru. Când Oamenii înţeleg că nu există nicio luptă pentru sufletul lor şi că ei sunt responsabili atât pentru partea întunecată cât şi pentru cea luminoasă din ei înşişi, acest lucru devine o realizare majoră. Se numeşte asumarea răspunderii pentru orice. Nimeni nu v-a făcut nimic pentru a vă face nedemni. Nimeni nu este pe urmele voastre să vă prindă. Sunteţi preţioşi şi purtaţi lumina singuri.
Să abordăm şi ultima transformare din această lecţie. Mai întâi, să recapitulăm: Avem Oameni care au ajuns la conştienţă prin curiozitate şi care apoi au luat decizia de a face cu adevărat ceva legat de ceea ce simt şi de a împinge uşa spre lumină. Acest Fiinţe Umane au primit apoi răspunsuri, iar iubirea lui Dumnezeu s-a revărsat în viaţa lor. I-a schimbat atât de mult, încât cunoaşterea Spiritului a început să le inunde structura celulară. Au început să aibă intuiţii despre modul în care funcţionează lucrurile, iar intuiţiile erau corecte. Au început să-i judece din ce în ce mai puţin pe alţii şi să devină din ce în ce mai asemănători maeştrilor. Au fost capabili să oprească furia din viaţa lor, iar drama s-a îndepărtat de ei. Ştiau că au văzut confirmarea pentru ceea ce făcuseră. Apoi au văzut în ei înşişi spectrul energiei întunericului şi a luminii. Au conştientizat propria lor măiestrie dinăuntru şi au trecut la a patra transformare.
Iar aceasta, dragilor, este definiţia termenului pe care vi l-am adus cu aproape 20 de ani în urmă… “implantul”. Este implantarea permisiunii de a merge mai departe fără karmă. Este un concept greu de explicat, dar am făcut-o de atâtea ori până acum.
A patra transformare este eliminarea karmei din naştere şi înţelegerea propriei voastre participări pe calea voastră spirituală.
Dacă conştienţa spirituală nu este niciodată asupra voastră, energia karmei rămâne. Este parte a sistemului Akash. Trebuie să fiţi conştienţi că aţi trăit multe vieţi şi aţi avut alte vieţi. Aceste vieţi se clădesc una peste cealaltă din punct de vedere energetic, iar experienţele din vieţile anterioare modelează potenţialele experienţelor vieţii actuale. Numele acestui sistem antic este karma.
Cei dintre voi din această sală care sunteţi părinţi, daţi-mi voie să vă întreb despre copiii voştri. Au fost născuţi ca foi albe de hârtie, ca voi să-i învăţaţi totul? Ştiţi că nu este aşa. Cine i-a învăţat să fie geloşi? Cine i-a învăţat să fie supăraţi şi să se mânie? Cine i-a învăţat să se teamă de lucruri precum apa sau anumite animale? Nu aţi fost voi aceia, nu-i aşa? Atunci de unde au venit toate acestea? De ce un copil este atât de prolific având un anume talent, iar altul nu are nicun talent? De ce unul este un iubit grozav, iar altul este atât de înţelept? Ah, ştiţi la ce mă refer, nu-i aşa? (Kryon zâmbeşte). De ce unul este războinic şi altul nu? Iar răspunsul este karma. Vin cu o energie a predispoziţiei. Aceasta este asupra lor în toate vieţile şi va trage şi va împinge conştiinţa lor cu energia unor rezoluţii neîmplinite.
Toată omenirea are acest atribut, cu excepţia cazului în care aleg în mod individual să-l evite, iar această abilitate este disponibilă doar de 20 de ani. Acum este disponibilă tuturor celor ce stau în scaune în faţa mea sau care citesc aceste rânduri. Vă voi spune ceva, dragilor: Printre cei care stau în aceste scaune, chiar acum, unele dintre aceste lucruri încă sunt în voi. Sunt răspunzătoare de unele dintre provocările prin care treceţi, din moment ce nu le-aţi predat niciodată permisiunea să plece.
Iată o recapitulare a procesului: Evitaţi această energie incompletă numită karma, părăsiţi calea predispoziţiei şi începeţi să creaţi o nouă energie pentru voi, ca şi cum aţi fi ajuns pe planetă fără nici o karmă. Unele dintre atributele esenţiale ale vieţii voastre se vor schimba. Temerile voastre vor dispărea, fiind parte a karmei. Partenerul meu a făcut asta. Poate indica locul în care a făcut-o. Omul din scaun este un inginer care gândeşte cu partea stângă a creierului (vorbind despre Lee). A avut pasiune pentru serviciul militar naval şi a avut atributele unui pustnic. Totuşi, când am permis să deschidă uşa pentru a-şi anula karma, aceste lucruri au dispărut. Acum, partea dreaptă a creierului său s-a dezvoltat la fel de mult ca şi cea stângă. Se pare că multe dintre lucrurile cu care s-a născut s-au dus… înlocuite de lucrurile pe care şi le doreşte. Binecuvântată este Fiinţa Umană care face această alegere, pentru că este incomod la început, dar plin de satisfacţii ulterior, când realizează că este, de fapt, în schimbarea propriului său viitor.
Vom încheia cu asta: Când Fiinţa Umană este fără energia karmică cu care a venit, este ca şi cum ar fi expusă în faţa lui Dumnezeu. Nu ştie încotro merge. Nu ştie în ce fel o va ajuta sincronicitatea. Nu ştie ce să aştepte, sau unde se află. Este ca şi cum ar fi nouă şi proaspătă, gata să creeze o cale pe care nu a văzut-o niciodată. Este incomod pentru un Om. Totuşi, iată promisiunea pe care v-am făcut-o cu schimbarea numărul doi. Vă provoc să sărbătoriţi această stare – o stare a incertitudinii. Vă provoc să o sărbătoriţi. “Ei bine, iată-mă Doamne. Nu ştiu ce fac. Nu e grozav? “Iar rudele şi prietenii voştri vă vor privi şi vor spune “Chiar eşti nebun.” Cum aţi putea să le spuneţi că staţi cu o legiune de îngeri care vă ţin de mână?
Aveţi un mare grup de sprijin şi această a patra transformare este când grupul de sprijin începe să se arate. Această transformare este cea care vă permite să păşiţi în întuneric, fluierând o melodie, fără să vă fie teamă de capcanele unui sistem tridimensional. Vedeţi, această transformare vă permite să înţelegeţi propria voastră participare în propriul vostru sistem de creaţie. Cum puteţi să vă temeţi de ceea ce se va întâmpla când voi creaţi asta? Cum puteţi să vă temeţi de boala din voi când creaţi propria voastră vindecare? Credeţi că nu ştiu cine este aici?
Dragi Fiinţe Umane, nu vom spune la revedere. Într-o clipă mă voi întoarce (mâine). Pentru mine, este ca şi cum partenerul mei va închide ochii şi îi va deschide din nou şi vom continua. Pentru voi este o pauză frumoasă. Să nu fiţi surprinşi dacă unii dintre îngeri vor veni cu voi acasă. Să nu fiţi surprinşi dacă unii dintre ei vă vor ţine treji. De ce ar face asta? Poate că aţi împins acea uşă puţin mai mult azi şi abia aşteaptă să vă ia de mână. Îi veţi lăsa? Îi veţi lăsa să o facă? Sunt Kryon din Serviciul Magnetic. Sunt îndrăgostit de omenire.
Voi reveni într-un moment. Şi aşa este.
KRYON
PARTEA A II-a
Salutări, dragilor, sunt Kryon din Serviciul Magnetic.
Unii au spus “Cum este posibil? Cum poate un om să stea într-un scaun şi, aparent, într-o clipă, să vorbească de cealaltă parte a vălului? Este, într-adevăr, adevărat?” Aşadar, din nou, ne îndreptăm spre voi şi întrebăm, cum vi se pare? Vi se pare că omul vorbeşte sau simţiţi că iubirea lui Dumnezeu curge în acest loc? Cum ar fi, dacă aţi avea abilitatea de a şti instantaneu dacă este adevărat sau nu? Ei bine, o aveţi! Asta e parte a lecţiei de azi, deoarece în schimbarea căii spirituale a unei Fiinţe Umane vine acest dar. Într-adevăr, sunt unii dintre cei care stau aici şi care au acest dar şi ei ştiu ce se petrece. Se poate ca Dumnezeu să iubească omenirea atât de mult încât să vă spele picioarele? De ce nu-i întrebaţi pe cei cărora le sunt spălate picioarele? Venim aşadar liniştiţi, cu un mesaj puternic. Dar încă nu vrem să începem să vă învăţăm.
Ce simţiţi acum? Se petrec lucruri în sală, chiar acum, pentru că le-aţi cerut. Mulţi dintre voi au dat permisiunea pentru daruri în astă seară… chiar mai mult decât seara trecută. Aveţi o încuviinţare – adică, v-aţi dat permisiunea vouă înşivă, în astă seară. Mulţi dintre cei care v-au vorbit astăzi spiritual (vorbitorii conferinţei) v-au transmis un mesaj pe care-l voi transmite şi eu: Nu sunteţi singuri. Sunteţi împreună astăzi, în această barcă spirituală şi poate începeţi să simţiţi că cel care stă alături de voi, pe care poate nu-l cunoaşteţi, este şi el parte din procesul vostru. Există, poate, un sistem spiritual care include toţi oamenii? Într-adevăr, este parte din învăţătura acestei seri.
Spun chiar înainte de a începe, dragă Fiinţă Umană: Ştiu cine eşti. Fiecare fiinţă angelică din Univers ştie că sunteţi aici. Puteţi fi cu adevărat atât de importanţi încât Universul să vă ştie numele? Răspunsul este da. Lucrul care vă împiedică să credeţi toate acestea se numeşte văl şi funcţionează bine, împiedicându-vă să vedeţi acest lucru. Vălul este puternic. Ultimul lucru pe care îl vedeţi în voi este măiestria spirituală despre care am vorbit ieri. (prima parte a mesajului).
Astăzi voi continua revelarea şi discutarea celor opt schimbări ale atributelor spirituale ale Fiinţei Umane între conştienţă şi ascensiune. Vreau să vă reamintesc ce s-a afirmat anterior… că nu există nici un orar pentru acestea. Nu puteţi decide pentru voi cât durează între schimbări. Cu liberul arbitru, este posibil să treceţi doar la una sau două dintre ele. Vă puteţi opri la numărul doi. Depinde de voi şi nu există nici o pedeapsă. Lucrurile implicate aici sunt complexe şi personale. Nu judecaţi nici o Fiinţă Umană care, din punctul vostru de vedere, nu face ceea ce credeţi că ar trebui să facă din punct de vedere spiritual. Se poate să fie ce poate ea mai bine în căutarea lui Dumnezeu. Poate vi se pare superficial, dar poate, la un nivel universal mai larg, aceste Fiinţe Umane au nevoie de adăpostul unei organizaţii care le spune pe cine să venereze. Nu puteţi spune care sunt atributele personale ale sufletului etern al unei persoane din perspectiva voastră, privind acea persoană în 3D. Nu o priviţi şi spuneţi “Ei bine, aş vrea să ştie ce ştiu eu”, deoarece în cadrul liberului arbitru şi al sincroniei, fiecare persoană are orice oportunitate pe care o aveţi şi voi din punct de vedere spiritual.
Energia de pe planetă se schimbă atât de intens, încât literalmente trezeşte ADN-ul. “Kryon, de ce vorbeşti atât de mult despre ADN?” Deoarece în el este miezul a orice este de natură spirituală. Conţine Sinele vostru Superior. Conţine Înregistrările Akashe ale existenţei voastre pe Pământ. Conţine vindecare şi măiestrie, conştiinţa ascensiunii. Aşa lucrează biologic cu voi şi de aceea vorbim despre el. De aceea cei de azi au vorbit despre el (vorbitorii conferinţei). Nu este doar chimie. Sunt cărămizile ascensiunii din trupul vostru. Unii vor vedea şi unii nu.
Continuarea ultimelor patru schimbări
Cele patru schimbări despre care am vorbit deja sunt profunde. Am rămas la Omul care a descoperit cum să-şi evite karma şi să treacă într-o stare curată de spiritualitate. Cu cât vorbiţi despre mai multe schimbări, cu atât devin mai complexe. Multe, multe Fiinţe Umane rămân la patru şi nu trec niciodată mai departe, şi nu sunt judecate pentru asta. Astfel de Fiinţe Umane sunt un Lucrător în Lumină la fel de profund ca şi cei care le parcurg pe toate opt. Vedeţi, nu există vreo ierarhie a aşteptărilor din partea lui Dumnezeu. Ştiaţi asta? Nu suntem liniari, aşadar nu există o scară a aşteptărilor ca cea pe care vă bazaţi atât de des realitatea spirituală. Cel care stă în biserică în genunchi este la fel de binecuvântat de Dumnezeu ca şi cel care parcurge procesul ascensional într-un mod metafizic. Iubirea lui Dumnezeu este aceeaşi pentru ambii şi nu există nicio prejudecată legată de modul în care se poate ajunge acolo. La sfârşitul celor două vieţi omeneşti, ambii vor privi în aceeaşi energie şi vor fi întâmpinaţi cu braţele deschise la revenirea prin văl. Nu există judecată, doar iubire. Ce faceţi pe această planetă este liberul vostru arbitru. Este parte din enigma de întuneric şi lumină. Unele dintre acţiunile voastre ridică vibraţia planetei, altele nu. Dar enigma vă aparţine şi voi sunteţi cei care o lucrează. Dumnezeu nu intervine, dacă aţi observat. Atât de mult sunteţi iubiţi.
Transformare numărul cinci
A cincia transformare este profundă. Este atunci când Fiinţa Umană descoperă că poate schimba materia. Ultimele patru transformări trebuie să aibă legătură cu modul în care un Om va afecta pământul din jurul său, dincolo doar de sine. Primele patru transformări au legătură doar cu omul şi propria sa creştere. Ultimele patru au legătură cu omul şi, de asemenea, cu restul omenirii.
Este intuitiv faptul că după primele patru transformări vă veţi trezi la înţelegerea motivului pentru care sunteţi aici. A cincia transformare are legătură cu trimiterea de lumină către restul planetei. Cum faceţi asta? Puteţi face aşa ceva? Poate însemna ceva important? Pare simplu, aproape copilăresc. Dacă spuneţi unui grup de Fiinţe Umane, care habar nu au ce ştiţi şi ce vă interesează, că mergeţi la o întâlnire la care veţi trimite lumină într-un loc anume de pe planetă, vă vor lovi peste cap şi vor spune “Oh, ce drăguţ, ce dulce.” Apoi vă vor întoarce spatele şi îşi vor da ochii peste cap. Motivul? Nici un lucru ezoteric nu este înţeles ca având substanţă 3D. Nu cred că face ceva. Nu au nici o idee şi nu vor înţelege, chiar dacă aţi încerca să le explicaţi.
Imaginaţi-vă că aţi trăi în lume fără vedere şi cineva v-ar spune că poate vedea. Aţi râde la ideea de “a vedea”. Nu doar atât, dar ar încerca să vă descrie culorile. Voi, bineînţeles, v-aţi da ochii peste cap la vorbele lor ciudate. Este o metaforă, pentru că sunteţi aici, după ce aţi trecut prin transformările ADN-ului vostru, plasându-vă foarte clar departe de cei care nu au trecut prin nici o transformare. Nu vă face mai buni decât orice altă Fiinţă Umană. Voi toţi aveţi acelaşi liber arbitru de a face orice doriţi să faceţi cu uneltele din faţa voastră.
La momentul la care ajungeţi la transformarea a cincia, puteţi schimba materia cu mintea voastră. Pe măsură ce vă folosiţi puterea pentru a vizualiza lumina trimisă în locuri întunecate, există o transformare vibraţională în jurul vostru. Acesta este maestrul facerii, deoarece elementele răspund la energia voastră. Sunt cei care nu au altă muncă pe această planetă decât de a trimite lumină omenirii. Nu au probleme karmice de rezolvat şi acum sunt specialişti în a fi parteneri cu pământul. Sunt mulţi aici care au făcut asta.
Deseori îmi las partenerul să simtă energia pe care o simt eu în aceste momente. Uneori este multă apreciere, multă iubire, şi atât de multă veneraţie şi inspiraţie din partea noastră de văl pentru cei care, de fapt, schimbă pământul cu lumina lor. Mulţi dintre ei stau acum aici. Au descoperit mecanismul modului în care funcţionează. Cu mult timp în urmă, au descoperit că nu trebuie să trimită o atitudine sau o idee, nici chiar o vizualizare în cadrul meditaţiilor lor. Vizualizarea lor ar fi o vizualizare a ceea ce mintea lor a creat pentru altcineva. Nu. În schimb, cel care trimite lumină ce poate schimba acest pământ a învăţat mecanismul modului în care funcţionează, iar mecanismul este acesta: Lumină pură poate fi trimisă fără prejudecată sau vreo idee, deoarece nu poate avea ataşată nici o prejudecată. “Stai puţin, Kryon, vreau pace pe Pământ, aşa că trimit lumina păcii pe Pământ. Este în regulă, nu-i aşa?” Dacă faceţi asta, sunteţi condiţionaţi de o prejudecată. Cât de măreaţă este această idee, este ideea voastră, nu-i aşa? Cum v-ar plăcea, în schimb, să trimiteţi lumina lui Dumnezeu într-un loc, fără nici o idee ataşată, astfel încât un trilion de entităţi, care formează ceea ce voi denumiţi Dumnezeu, să poată lua acea lumină şi să o pună exact unde este locul ei astăzi? Chiar vreţi să purtaţi povara vizualizării, sau puteţi trece de asta şi, să vizualizaţi în schimb o vastă sincronicitate ce creează scenariul perfect… la momentul potrivit şi la locul potrivit. Acesta este modul în care trimiteţi lumina.
Nu este atât de uşor. Pentru că trebuie să mergeţi în acel loc în care dispare prejudecata şi să preluaţi energia mantiei lui Dumnezeu. Puteţi să o simţiţi. Puteţi simţi energia cum devine atât de albă încât spală toate atitudinile şi ideile voastre despre orice. Apoi o trimiteţi în cele mai întunecate locuri imaginabile. Şi fără prejudecată, acea lumină iluminează apoi acele locuri cu un tipar divin care este perfect. Dacă sunt Oameni în acele locuri întunecate, vor ajunge să vadă lucruri pe care nu le-au mai văzut. Iar cu liberul arbitru pot folosi acum lucruri ce erau în întuneric, iar acum sunt iluminate. Apoi acei Oameni pot face ce doresc cu acele lucruri. Unele dintre acele lucruri ce devin iluminate sunt înţelepciunea, moduri mai bune de gândire despre lucruri, soluţii paşnice şi vieţi schimbate.
Astfel trimiteţi lumina: Nu este aşa cum v-aţi imaginat, nu-i aşa? În descrierea noastră este integritate în ceea ce faceţi, pentru că nu vă revărsaţi ideile asupra planetei. În schimb, revărsaţi doar iluminare.
Vede vreunul dintre voi numerele 11:11? Ştiţi ce înseamnă aste în termeni numerologici? Iluminare, iluminare. Cum vă face să vă simţiţi? Cum ar fi dacă treaba voastră ar fi să iluminaţi un pământ întunecat? Ei bine, cei care au trecut prin această a cincia transformare ştiu că funcţionează. Este prima transformare care înseamnă foarte mult pentru pământ.
Acum vă voi spune ceva ce am mai spus. Acest Lucrător în Lumină, chiar schimbă vibraţia planetei oriunde umblă. Este prea măreţ pentru voi? Aţi fost învăţaţi că nu sunteţi nimic, că sunteţi născuţi murdari? Vi s-a spus vreodată că nu puteţi niciodată să-L atingeţi pe Dumnezeu? Ei bine, e vremea să ştergeţi asta. Aţi crede un înger dacă ar sta în faţa voastră şi v-ar spune că nimic din astea nu e adevărat? Sunteţi născuţi măreţi, iar vălul vă ascunde asta. De aceea, provocarea iminentă este să găsiţi măiestria în enigmă. Oriunde umblaţi faceţi ceva important. Acesta a fost numărul cinci.
A şasea transformare
Numărul şase este greu de explicat. Este atunci când Lucrătorul în Lumină începe să înţeleagă sistemul interdimensional despre cum funcţionează lucrurile pentru el pe Pământ. Începe să înţeleagă co-creaţia. Să vă întreb ceva legat de integritate: Dacă vi se permite să co-creaţi o realitate pentru voi înşivă, nu ar afecta asta şi pe altcineva din jurul vostru? Răspunsul este, desigur că ar afecta. Orice co-creaţi afectează pe altcineva din jurul vostru. Dacă faceţi ceva măreţ, cum ar fi să creaţi ce aveţi nevoie în viaţă, va avea impact asupra celor din jurul vostru. Aşadar, ce aţi făcut, de fapt? Aţi co-creat ceva pentru voi ce a trecut ca un tăvălug peste altcineva? Gândiţi-vă la asta. De aceea, cum puteţi avea integritate când co-creaţi pentru voi înşivă? V-aţi gândit vreodată la asta? Aşadar, numărul şase este înţelegerea modului în care funcţionează co-creaţia în cadrul sistemului fiecare cu tine. Este o enigmă dincolo de 3D. Necesită ceva despre care am vorbit în trecut, numit sincronie.
Vă dăm din nou o poveste drăguţă pe care o ţineţi minte. V-a fost dată încă de două ori în mesaje, a fost chiar transcrisă de două ori. Dar trebuie să fie aici pentru ca colecţia să fie completă şi pe post de consolidare a acestor opt transformări. Trăiţi într-un oraş foarte, foarte agitat (Mexico City). Aproape mai mult ca oricine de pe acest pământ, când ieşiţi pe aceste străzi cu un automobil, aveţi nevoie de ceva numit Înger al Parcării. Ştiţi cine este, nu-i aşa? Mulţi dintre voi folosesc Îngerul Parcării. Iată-vă şi trebuie să fiţi în acea clădire anume şi acolo nu este loc de parcare. Pare să dureze o veşnicie să faci o tură în jurul clădirii, din moment ce traficul este dens şi aglomerat. “Te rog, Înger al Parcării” spuneţi, “Lasă-mă pe vreun loc de parcare. Lasă-l să se deschidă.” Şi apoi, se întâmplă! Cineva iese chiar în faţa voastră şi aveţi unde parca. Apoi spuneţi “Mulţumesc Înger al Parcării”.
Acum, pe cât de bine sună, care credeţi că a fost mecanismul spiritual al acestui scenariu? Sunt Fiinţe Umane care sunt foarte mult în cutiile lor 3D, care cred că funcţionează aşa: Ajungi şi ai nevoie de un loc de parcare. De aceea, Îngerul Parcării intră în clădire şi trage pe trotuar o Fiinţă Umană neştiutoare, neiluminată. Apoi Îngerul Parcării o aruncă în maşină şi îi spune “Ieşi!” Speriată de moarte şi tremurând, persoana respectivă pleacă, iar voi ocupaţi locul. Iar voi spuneţi “Mulţumesc Înger al Parcării”.
Nu funcţionează astfel, nu-i aşa? Doar ştiţi mai bine. Scenariul nu are integritate; nu are iubire, nu-i aşa? Aşa că vă întreb cu creierul vostru 3D, dragi Fiinţe Umane, cum credeţi că funcţionează? Iată, aţi putea postula şi puteţi calcula timp de un an cu conceptele voastre 3D şi tot nu aţi înţelege vreodată. Mai bine plasaţi-vă într-un loc interdimensional în care nu există timp. Este un sistem care vede nevoia voastră cu mult înainte ca aceasta să apară. Oferă un sistem în care toate lucrurile sunt cunoscute în legătură cu potenţialele celor din clădire. Oferă ceva ce este în ciuda a toate şi ceva ce este în afara 3D. Oferă pe cineva care este dispus să plece exact când aveţi voi nevoie să intraţi. Nu există nici un perdant aici şi nu este nici o competiţie pentru iluminare. Altora le pare ca o coincidenţă sau un accident. Dar voi ştiţi foarte bine că ceea ce aţi creat este o experienţă sincronistică, profitând de uneltele pe care le aveţi la dispoziţie pentru a face asta. Câte “coincidenţe” sunt necesare până când ceilalţi încep să vadă magia?
Numărul şase este o transformare majoră. Este o transformare divină, deoarece creează o Fiinţă Umană care începe să lucreze cu reţeaua… o reţea care este plină de potenţial. Este frumos. Este în afara logicii şi nu are sens pentru voi. Dar, totuşi, învăţaţi să o aşteptaţi şi se numeşte sincronie. Este un concept dur după care să trăiţi, mai ales că este împotriva a tot ce vă dictează creierul. Am vorbit despre asta de atâtea ori. Puteţi găsi asta în mesajele transmise de-a lungul anilor. Spune cum nevoile simple ale vieţii sunt rezolvate prin sincronie. Dar nu funcţionează la Fiinţele Umane care stau acasă aşteptând ca Dumnezeu să arunce vreo lumină asupra lor. Necesită, în schimb, ca Fiinţa Umană să iasă din casă şi să împingă uşile potenţialului. Deoarece sincronia are numele vostru pe ea, pregătită în această supă interdimensională cu mult înainte să aveţi nevoie de ea. Sunt concepte înalte şi nu sunt uşor înţelese, pentru că vă apropiaţi de statutul ascensional… măiestrie adevărată.
A şaptea transformare
Ce ştiţi despre numărul şapte? (numerologie) Şapte este deseori văzut ca cel mai sacru număr. Este numărul conectat cel mai adesea cu lucrurile spirituale. Majoritatea scripturilor voastre din multe culturi pot atesta acest fapt.
A şaptea transformare este abilitatea de a vă vindeca propriul corp. De ce este numărul şapte din opt? De ce ar trebui să fie atât de greu? De ce este atât de sus pe lista transformărilor spirituale? Deoarece unul dintre cele mai grele lucruri pentru o Fiinţă Umană este să se vindece pe sine. Întrebaţi orice vindecător din sală “Ce faci când te îmbolnăveşti?” Vă vor spune “Ei bine, merg la un vindecător, bineînţeles.” Puteţi spune atunci “Credeam că tu eşti un vindecător.” Iar ei voi spune “Bineînţeles, dar nu pentru mine!”
De ce este aşa? Pentru că este greu! Aşa că a şaptea transformare este înţelegerea structurii celulare. Reprezintă Omul care are simţul interdimensional de a merge în propriul trup şi de a lucra cu propriul ADN. Aţi auzit de miracole? Aţi auzit de cei care au avut o boală şi apoi, brusc, a dispărut? Aţi vrea să ştiţi cum se face? Se face în interiorul ADN-ului. Înăuntrul ADN-ului vostru există un nivel (energie), unul din cele 12 nivele interdimensionale, care răspunde de asta. Este un lucru frumos, dar vindecarea este cu mult mai mult decât credeţi.
Conceptul vostru 3D de vindecare este pe o linie temporală fixă, pe care există mişcare continuă, dar într-o singură direcţie. Nu puteţi merge în trecut. De aceea, vedeţi vindecarea ca fiind într-un singur sens. Este gândire prejudecată şi nici măcar nu ştiţi asta. Credeţi că Omul care a fost vindecat a avut o boală şi, cumva, aceasta a fost îndepărtată. Totuşi, nu este corect. Trupul vostru merge într-o stare interdimensională, înainte ca boala să fi fost acolo. Puteţi spune că înăuntrul vostru este o maşină a timpului care derulează înapoi evenimente biologice. Rezultatul este o structură celulară a ADN-ului care nu va merge înapoi în boală, din moment ce nu a avut-o niciodată!
Fiecare dintre voi vine echipat cu această unealtă. Aţi înţeles pe deplin ce am spus? Când decideţi să vă vindecaţi de ceva atât de profund ca o boală, nu vine nici o energie magică care să vă cureţe. În schimb, măiestria dinăuntru, care este a voastră, accelerează şi vă duce structura celulară într-un loc înainte ca boala să survină. Vedeţi de ce ăsta e numărul şapte? Frumos, nu-i aşa! Învăţaţi să le vorbiţi celulelor voastre. Faceţi în fiecare zi un exerciţiu în care structura voastră celulară vă aude vorbindu-i… tuturor celulelor. Spuneţi orice, dar lăsaţi-le să ştie că “şeful” este acolo şi regizează spectacolul. Fiinţa Umană tinde să creadă că trăieşte doar în capul său “Unde este iluminarea voastră”, ar putea întreba unii. “Ei bine, este aici, în capul meu, al treilea ochi, în glanda pineală.”
Dacă ADN-ul conţine iluminarea voastră, şi o conţine, este doar în capul vostru? Câţi dintre voi aţi privit vreodată la degetul vostru mare de la picior şi aţi sărbătorit cât de iluminat este? Întrebarea este haioasă şi drăguţă, nu-i aşa? Este degetul mare de la picior parte a iluminării voastre sau nu? Câte trilioane de bucăţi de ADN credeţi că sunt în degetul vostru mare de la picior? Dacă toate conţin iluminare, nu merită degetul vostru mare de la picior să fie sărbătorit? Începeţi să le vorbiţi celulelor voastre. Literalmente, dacă tot ce faceţi în fiecare dimineaţă este să le salutaţi şi să le sărbătoriţi, vă faceţi bine treaba. Ciudat, nu-i aşa? Iată un sfat de la un înger care nu a fost niciodată Om, care vă dă indicaţii despre propriul vostru trup. Ştiţi de ce pot face asta? Pentru că vă văd iluminare din cap până la degetele de la picioare.
A opta transformare
Să trecem la ultima şi cu asta vom încheia. Transformarea ascensiunii. Cuvântul este unul interesant, pentru că aţi avut relatări despre fiinţe ascensionate, nu-i aşa? V-am mai spus că în scripturile voastre culturale, în locul pe care îl numiţi Cartea a Patra a Regilor, puteţi citi despre ascensiunea profetului, Ilie. Este relatată clar de către cineva care a văzut, Elisei. Oh, Elisei relatează despre măreţia evenimentului şi vorbeşte despre lumină. El spune “Într-o clipă Ilie era aici şi în clipa următoare era dus.” Păstraţi această viziune ca o definiţie a ascensiunii… cineva care “se înalţă”.
De aceea, sunt unii care spun “Abia aştept să trec prin această viaţă şi să ascend.” Este aproape ca şi cum aţi spune “Îmi voi face norma şi ajung să merg mai devreme acasă.” Totuşi, energia s-a schimbat mult pe această planetă, din acele vremuri ale lui Ilie. Ascensiunea nu este ceea ce credeţi. De fapt, acum este mai greu. Vă dau noua definiţie a ascensiunii: Este Omul cu liber arbitru care trece în viaţa următoare fără moarte. Este Fiinţa Umană care a trecut prin primele şapte transformări, care se uită în jur şi spune “Nu sunt cine eram”. Este, literalmente, o ascensiune a Înregistrării Akashe, trecând dincolo de 3D, trecând dincolo de ceea ce un Om consideră timp şi raţiune. Este cel care îşi revendică măiestria atât de complet, încât devine altcineva. Asta este ascensiunea.
Unii vor spune “Trebuie să fie ceva foarte rar, Kryon.” Nu este. Sunt aici! Oameni care au trecut prin toate cele opt transformări sunt aici. Când privesc în urmă în vieţile lor, văd pe altcineva, nu persoana care sunt astăzi. Lasă o urmă de lumină oriunde umblă. Oh, sunt tot Fiinţe Umane; merg în continuare la serviciu, la fel ca şi voi. Au provocările pământului în jurul lor, la fel ca şi voi. Totuşi, privesc în ochii fricii, iar frica dispare de la sine. Trebuie să dispară. Umblă în locuri întunecate, iar locurile strălucesc de lumină. Poartă cu ei calmul şi pacea lui Dumnezeu în orice situaţie. Sunt înceţi la mânie şi repezi la înţelepciune. Nu judecă pe nimeni niciodată şi sunt cei cu care vă place să fiţi, iar ei sunt aici. Nu, nu în formă angelică. Stau pe un scaun ascultând şi citind. Sunt Oameni care au trecut prin transformări.
Partenerul meu mă ia în călătoriile sale în multe locuri 3D şi permite acestui proces de primire de mesaje prin channel să aibă loc. Oriunde mergem, sunt prezenţi cei ascensionaţi. Binecuvântată este Fiinţa Umană care face lucruri importante pe această planetă, care a trecut prin teama sa, teama de a împinge uşa spre lumină, teama de a-şi înţelege propria măreţie şi teama de a lăsa în urmă ceva confortabil, numit vechiul său sine. Aceştia sunt cei care înţeleg lumina şi co-creaţia. Haideţi acum să-i sărbătorim, pentru că stau în jurul vostru, arătând obişnuit.
Eu văd altceva decât ceea ce vedeţi voi. Eu văd iubirea lui Dumnezeu. Astă seară au fost patru vindecări în această sală. Întrebaţi-i, ştiu ei cine sunt. Au simţit îngerul alături de ei tot timpul. În sfârşit înţeleg şi au permis sincroniei să se petreacă astă seară. Patru Oameni de aici vor pleca din acest loc diferiţi de cum au venit. Iar ei sunt familia voastră! Puteţi să alocaţi un moment pentru a le sărbători vieţile? Nu trebuie să le ştiţi numele, nu-i aşa? Puteţi spune doar “Mulţumesc”, pentru sincronia de a fi aici la momentul potrivit, în locul potrivit? Aşa este. Binecuvântată este Fiinţa Umană care şi-a făcut timp să vină şi să stea în scaun, pentru că a primit energie azi şi ieri. Multă energie va pleca acasă cu ei, energie la care nu se aşteptau.
Sunt Kryon, îndrăgostit de omenire. Şi aşa este.
KRYON
Traducere copyright 2006 Monika Szavai. Toate drepturile rezervate.
Traducere de Simona Karner ©
Materialele de pe site-ul http://www.lucratorul-in-lumina.com/ pot fi copiate sau transmise în scopul evoluţiei personale sau pentru cercetare cu condiţia să nu se perceapă taxe pentru ele, iar această notă de copyright să fie ataşată. Orice fel de reproducere a materialelor pentru profit necesită aprobare în scris de la Monika Szavai.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu