marți, 14 februarie 2012

TOTUL DESPRE DUMNEZEU

Material preluat de pe blogul lui VICTOR CATALIN
Salutări dragilor, Eu Sunt Kryon din Serviciul Magnetic. Sunt aici cei care ştiu că anturajul care a fost ieri aici nu a plecat. S-a simţit binecuvântat când aţi venit în sală, nu-i aşa? Poate chiar acum este o conştientizare mai profundă a ceea ce se întâmplă acum faţă de ziua de ieri.
Poate că v-aţi permis să vă înconjuraţi cu entităţi angelice care sunt îndrăgostite de voi? Pentru unii dintre voi, este o extindere a imaginaţiei faptul de a crede că aţi putea umbla alături de îngeri. Unii vor spune “Pare puţin prea dulce pentru mine, Kryon.” Şi poate că este aşa, din cauză că nu înţelegeţi ce este un înger. Ce spuneţi de o fiinţă mare, puternică care stă între voi şi teamă, care distruge imaginea pe care o aveţi despre duşmanul vostru? Ce spuneţi de o entitate puternică ce curăţă drumul în calea voastră, aranjează coincidenţele din viaţa voastră sau vă oferă pace? Este puţin prea dulce pentru voi? Aţi accepta asta?
Oh, dragilor, dacă aţi şti cine este Dumnezeu! Poate că este vremea să aflaţi, deoarece l-am rugat pe partenerul meu să prezinte informaţii esenţiale cu ocazia primei sale vizite în această mare ţară, iar eu voi face acum acelaşi lucru. Sunt informaţii esenţiale care vor răsuna de acum înainte în această limbă clasică (rusa), a cărei descendenţă trece peste milenii. Este un mesaj conceput astfel încât să-l audă şi să nu se teamă de el. Este un mesaj care afirmă că Dumnezeu este mai mare decât credeţi.
“Vrei să spui, Kryon, că ai să ne spui cu adevărat cine este Dumnezeu?” Da, voi face acest lucru. Voi organiza aceasta, deoarece partenerului meu îi place liniaritatea. Aşadar asta este pentru el: Voi prezenta 11 puncte în onoarea celor care sunt aici. Voi prezenta trei referitoare la cine este Dumnezeu; trei despre căile lui Dumnezeu, iar patru despre interpretările greşite ale lui Dumnezeu. Apoi voi prezenta unul care cuprinde ceea ce Dumnezeu vrea de la voi. Acestea îl fac nervos pe partenerul meu, pentru că acum crede că trebuie să urmărească toate cele 11 puncte. Nu-ţi fă griji, voi face eu asta pentru tine, partenere.
Cine este Dumnezeu?
Numărul unu: Poate Dumnezeu să fie definit? Este energia ce reprezintă iubirea. Este un cuvânt uriaş care înseamnă atât de mult pentru atât de mulţi. Puteţi face faţă splendorii sale? Puteţi să-i auziţi muzica şi să-i vedeţi culorile? Puteţi vedea aurul? Este atât de frumos! Când sunteţi de cealaltă parte a vălului, dragilor, toate frecvenţele vă sunt accesibile. Există aici o infinitate de frecvenţe, unde sunetele se transformă în lumină şi coexistă împreună, nu separate de simţurile oamenilor. Nu aţi auzit sau văzut vreodată aşa ceva pe Pământ. Cum pot să definesc asta? Când lumina şi sunetul vibrează împreună atât de înalt, încât creează armonii împreună. Nu există nimic mai frumos decât atunci când omul ne aude şi ne vede cântându-i numele în lumină, deoarece acesta este punctul în care omul vine acasă. Cum să descriu asta?
Dumnezeu este infinit. Dumnezeu este inteligenţa creativă, cosmică, a Universului. Dumnezeu este iubirea esenţială a tuturor lucrurilor. Dumnezeu este infinit în părţile sale şi totuşi specific în identitatea sa. Dacă o parte din Dumnezeu lipseşte, atunci Dumnezeu nu există… iar multe dintre părţi sunt aici.
Ar fi prea măreţ dacă v-aş spune că dacă aţi înceta să existaţi, ar înceta şi Dumnezeu să existe? Vă cunosc numele. Le-am cântat în lumină şi o voi face din nou când vă veţi întoarce din această călătorie. Dumnezeu este sursa inteligentă, creativă, a Universului, iar voi aţi fost aici când Pământul a fost creat, deoarece sunteţi o parte a lui Dumnezeu, la fel ca şi mine. Sunteţi la fel ca şi Kryon şi, de asemenea, cântaţi numele meu, pentru că sunt sora voastră, fratele vostru. Într-adevăr, am stat împreună atunci când s-a format Pământul. Este acest fapt puţin prea măreţ pentru voi? Îl puneţi la îndoială? Oh, întoarceţi-vă şi, în mod intuitiv scoateţi aceste amintiri din conştiinţa voastră şi veţi simţi că este adevărat, suflete bătrâne. Acesta este numărul unu, şi anume că sunteţi o parte a forţei creative a Universului şi o parte a tot ceea ce este. Se poate să nu vi se pară aşa, dar acestea sunt lucrurile cu adevărat ascunse Omului.
Numărul doi: Dumnezeu este un parteneriat, nu o entitate singulară. Vă puteţi ruga lui Dumnezeu sau puteţi avea o pictură a lui Dumnezeu. Ca orice Om, credeţi că Dumnezeu este singular şi totuşi, nu este aşa. Dumnezeu este spectaculos ca număr, ca o legiune de lumină şi, cu toate acestea, vă este vouă partener. Unii vor să întrebe “Ei bine, dacă Dumnezeu este partenerul meu, ce caut eu pe Pământ?” Oh, dragilor, răspunsul este atât de evident! Sunteţi aici doar pentru scurt timp şi lucraţi o enigmă, lucru pentru care v-aţi dat acordul. Esenţa enigmei este următoarea: Puteţi să descoperiţi cine sunteţi în timp ce sunteţi aici? Deoarece dacă puteţi, acest lucru va schimba realitatea pe planetă.
Vedeţi, ceea ce se întâmplă pe Pământ este o parte a unei soluţii de care este nevoie în Univers. Este o soluţie rezolvabilă doar cu liberul arbitru al oamenilor care nu ştiu că sunt de natură divină. Asta sunteţi voi. Sunteţi parteneri cu cosmosul, în dualitate, în întuneric.
Unii au spus “Bine, Kryon, nu simt că aş fi partener cu cosmosul.” Păi tocmai asta este enigma, nu-i aşa? Necredinţa! Mulţi dintre cei care stau în această sală vă vor spune altceva, deoarece ei simt cum spală iubirea chiar în timp ce vorbesc, acum. Văd culorile, chiar în timp ce vorbesc acum, în jurul meu. Şi simt parteneriatul cu Creatorul Universului. Ştiu, categoric, că curge prin venele lor. Este parte a ADN-ului lor… un parteneriat spectaculos.
Numărul trei: Dumnezeu este o foarte bogată colecţie de entităţi universale, asemănătoare vouă. În ADN-ul vostru se găseşte măiestrie. Aveţi aceleaşi unelte pe care le-au avut şi cei mai mari maeştrii ai planetei. Ştiaţi acest lucru? Mergeţi înapoi şi uitaţi-vă la ei. Cine este maestrul vostru preferat din istorie? Amintiţi-vă că erau Oameni!
Unii ar putea spune “Nu. Ei erau mai presus decât Oamenii. Unul a fost chiar fiul lui Dumnezeu.” Într-adevăr, şi nu a spus el că şi voi sunteţi la fel? Nu a încercat să vă spună cât de puternici sunteţi? Cu toţii au fost doar Oameni care şi-au activat uneltele din cutia lor spirituală cu scule… aceeaşi pe care o aveţi şi voi. Asta au fost. Dar cum e cu voi? Puteţi spune “Nu pot face asta. Nu am putut niciodată să fiu maestru, deoarece este mai presus de mine.” Ei bine, este liberul vostru arbitru, nu-i aşa? Tocmai despre asta vorbim, aşa cum o facem adeseori. Oamenii decid singuri cine sunt şi cât de măreţi doresc să fie. Aceasta este enigma ce se află înaintea voastră, că aveţi capacitatea de a descoperi că sunteţi parte a cosmosului… sau nu.
Am folosit trei puncte scurte pentru a-l descrie pe Dumnezeu. Fiecare dintre ele vă cuprindea pe voi. Dacă asta e tot ce veţi înţelege astă-seară, atunci înţelegeţi următorul lucru: Voi sunteţi parte din Dumnezeu. În acest lucru se ascunde de fapt mai mult decât credeţi, iar clarvăzătorii şi vindecătorii din această sală ştiu asta. Ei încep să simtă o schimbare şi o modificare chiar aici, în acest public. Dacă asta a fost seara în care s-a întâmplat? Dacă asta a fost seara în care multe s-au schimbat în voi? Aţi permite ca acestea să se întâmple? Acesta e liberul arbitru, nu-i aşa? Unii pot pleca schimbaţi din acest loc, iar alţii nu. Unii se pot apropia foarte mult, datorită faptului că au stat aici şi au simţit energia, dar şi-au încrâncenat inimile – de aceea plâng îngerii, dar este vorba despre liberul arbitru al Omului. Vom discuta despre asta puţin mai târziu.
Modul în care lucrează Dumnezeu
Sunt trei puncte aici, care pot părea familiare, deoarece le-aţi mai auzit. Dar aveţi nevoie să le auziţi din nou.
Numărul patru: Toate miracolele acestei planete despre care ştiţi că afectează umanitatea, au fost create de Fiinţe Umane. Fiecare dintre ele! Dar puteţi spune “Da, dar când citesc despre miracolele din cultura mea, nu a fost o Fiinţă Umană. A fost Mesia.” Uitaţi, nu-i aşa? Cei mai mari maeştri la care vă puteţi gândi, care au creat cele mai măreţe miracole, au lucrat pe Pământ, au fost Oameni – Oameni lucrând pentru Oameni, schimbând vibraţia planetei. Niciodată nu a trimis Dumnezeu un înger pe Pământ pentru a face un miracol. Indiferent de ceea ce spune mitologia voastră, Oamenii sunt cei care au înfăptuit toată munca divină.
V-aţi gândit vreodată că sunteţi miracolul altcuiva? V-aţi gândit vreodată la asta? V-am mai spus că nu puteţi decide pentru altcineva, ştiţi? Nu puteţi să-i faceţi să creadă nimic. De asemenea, nu puteţi să-i vindecaţi cu adevărat cu puterea voastră. Tot ceea ce puteţi face este să le permiteţi să vadă ei înşişi vindecarea. Cum ar fi dacă aţi purta atât de multă lumină încât l-ar putea vedea pe Dumnezeu în voi? Atunci probabil ar putea vedea prin uşa pe care aţi deschis-o când v-aţi început călătoria spirituală. Ar putea simţi că au folosit lumina voastră pentru a-şi începe propriul proces. Şi atunci cum ar fi dacă au avut un miracol în viaţa lor? V-aţi da deoparte ca să-l slăviţi pe Dumnezeu, nu-i aşa? Aţi spune “Este minunat! Mulţumesc, Dumnezeule.” Dar nu aţi avea habar că voi aţi fost cei care aţi permis să se întâmple, că voi aţi fost cei care le-aţi deschis uşa.
Sunt părinţi în această sală care au făcut asta pentru copiii lor şi şi-au adus copiii la starea de conştienţă. Sunt copii în acest public care şi-au adus părinţii la conştienţă! Nu există iubire mai mare decât asta. Sunt prieteni foarte buni în acest public care s-au adus unii pe ceilalţi în starea de conştienţă. Nu există iubire mai mare decât asta, de a deschide uşa vindecării pentru altcineva, de a sta deoparte şi de a-i privi în măreţia lor. Acesta este modul în care lucrează Dumnezeu… prin voi.
Să ştiţi următorul lucru: Modul în care lucrează Dumnezeu este prin divinitatea Fiinţei Umane de pe Pământ. Nu există alt mod. Sunteţi părţi ale lui Dumnezeu care apoi ridicaţi vibraţia planetei prin lucrarea asupra “enigmei”. Dumnezeu nu coboară şi nu atinge Fiinţele Umane. Oamenii, prin intermediul liberului arbitru, deschid portalurile din ei înşişi şi permit luminii lui Dumnezeu să treacă prin ei. Acesta este modul în care lucrează Dumnezeu… prin Fiinţele Umane de pe planetă care se numesc Lucrători în Lumină.
Numărul cinci este foarte greu de crezut pentru voi. De multe ori când v-am spus aceste lucruri, au fost mulţi care au plâns că nu se poate aşa ceva… nu se poate! Ascultaţi aici: Faptele voastre nu sunt judecate de către Dumnezeu cât sunteţi pe Pământ. Nu sunteţi judecaţi pentru că Fiinţa Umană este complet răspunzătoare pentru ceea ce face. Aţi fost aduşi aici pentru a vă hotărî să mergeţi spre lumină sau întuneric, iar dacă decideţi să mergeţi în întuneric este decizia voastră. Pentru asta aţi venit aici şi este parte din liberul arbitru. Drept urmare Dumnezeu nu te va judeca pentru liberul tău arbitru. Este parte a testului, a enigmei. Dă naştere răspunsurilor care sunt necesare cosmosului.
Dar sunt cei care spun “Sigur, trebuie să fie un preţ pe care trebuie să-l plătească cei care au ales astfel de lucruri rele”. Încă odată, vă reamintesc parabola Fiului rătăcitor, cea din scripturile propriei voastre culturi. V-a fost dată cu mult timp în urmă, aşa că mergeţi, citiţi-o şi înţelegeţi-o în mod diferit. Este o parabolă, o metaforă. În parabolă, tatăl a trimis doi fii departe de familie pentru a-şi trăi fiecare viaţa lui. Acum, există o metaforă a lui Dumnezeu care trimite doi Oameni pe Pământ. În parabolă, unul face totul bine şi unul face totul rău. Mergeţi şi citiţi despre ceea ce s-a întâmplat apoi, pentru că atunci când s-au întors acasă la tatăl lor, amândoi au avut parte de o petrecere… aceeaşi petrecere! Sărbătorirea a fost identică pentru amândoi. Vedeţi, nu au fost judecaţi.
Dumnezeu nu este un Dumnezeu care judecă. Deoarece direcţia în care vrea să meargă este alegerea liberă făcută de Fiinţa Umană. Dumnezeu nu stă deasupra voastră cu un ciocan, pentru că Dumnezeu vă iubeşte pentru simplul fapt că staţi pe scaun… pentru simplul fapt că vă aflaţi în călătoria pe care o faceţi! Chiar povestea unui înger care a devenit Lucifer este metafora puterii Omului de a manifesta răul. Stă în puterea voastră să deveniţi lumină sau întuneric, îngerilor. Înţelegeţi? Aceasta este parte a enigmei. Reprezentaţi cea mai strălucitoare lumină de pe planetă… nu este nevoie de nicio forţă din afară.
Sunt unii aici care au sufletul încărcat. Sunt unii dintre cei care citesc care au sufletul încărcat. Îşi spun “Dumnezeu nu mă va ierta niciodată pentru ceea ce am făcut.” Vă voi spune, dragi Fiinţe Umane, că Universul ştie ce aţi făcut şi nu există altceva decât iubire ce se revarsă pentru voi. Ştergeţi acele gânduri pe care le-aţi creat. Cei care încalcă legile omenirii vor fi judecaţi de către Oameni. Oamenii au creat acest sistem de pedeapsă şi recompensă. Nu este un sistem divin. Raiul şi Iadul sunt manifestări 3D a ceea ce gândesc Oamenii, nu ceva ce a creat Dumnezeu. Este o extensie a mitologiei a ceea ce cred Oamenii că ar trebui să fie Dumnezeu.
Când vedeţi o piesă despre o crimă, iar cortina se lasă, credeţi că va veni poliţia să-l aresteze pe actorul care a tras cu arma? Nu! În schimb, vor merge cu toţii la petrecere până când vor fi solicitaţi să joace un alt rol. La fel este şi cu “piesa Pământului”.
Numărul şase: Comunicarea cu Dumnezeu este directă: Fiinţa Umană – Dumnezeu. Nu trebuie să staţi în grup pentru a comunica. Nu trebuie să scrieţi şi să daţi altcuiva care apoi va citi şi va vorbi cu Dumnezeu. Nu trebuie să staţi la coadă pentru a vorbi cu Dumnezeu. Nu există o oră potrivită sau nepotrivită pentru Dumnezeu, deoarece comunicarea este întotdeauna “acum”. Ce veţi face cu această informaţie? Veţi acţiona pe baza ei? O veţi face mai târziu? Vă mai gândiţi?
Unii pot spune “Am fost la o întâlnire unde am auzit un bărbat transmiţând un mesaj de la o entitate pe nume Kryon. Va trebui să mă gândesc la tot ce a spus, pentru că unele lucruri au fost foarte interesante, dar nu cred că le voi face acum.” Iar adevărul este că probabil nu le veţi face niciodată.
Am mai spus aceste lucruri. De ce credeţi că staţi aici, pe acest loc? Credeţi că aţi venit ca să vă simţiţi bine, sau aţi venit pentru o decizie ce vă poate schimba viaţa? Nimeni de aici nu va fi stânjenit de ceea ce face, deoarece este între voi şi Sinele vostru Superior! Acest spaţiu este sacru, ştiaţi? Este un loc sigur. Nu există un moment mai bun pentru a deschide această uşă a comunicării. Chiar şi cei necredincioşi de aici pot spune “Dragă Dumnezeule, arată-mi că este adevărat.” Este adevărat şi va deschide uşa! Şi ceea ce face este să înceapă procesul care este divin. Va fi pe atât de rapid sau de lent pe cum doriţi să fie… revelând gradual adevărul despre care vorbesc. Vă amintiţi promisiunea pe care v-am făcut-o aseară? Binecuvântat este Omul care întreabă, deoarece dacă vrea cu adevărat să afle ce este înăuntru, procesul va începe. Iar acele frumoase entităţi care vă ghidează vor începe să deschidă acea uşă. Atunci veţi începe să simţiţi şi veţi şti că ceea ce am spus este, într-adevăr, adevărat.
Interpretări greşite legate de Dumnezeu
Sunt multe interpretări greşite despre Dumnezeu. Acestea au fost create de experienţe culturale şi de către oameni. Unele dintre ele au fost cinstite, altele nu. Unele au fost simple interpretări greşite 3D ale unui Dumnezeu multidimensional, iar altele au fost răutăţi din partea celor ce deţineau controlul, pentru a crea teamă şi a-şi asigura mai multă putere.
Numărul şapte: Permiteţi-mi să fiu foarte clar legat de acest prim lucru: Nu există nimeni pe Pământ care să trebuiască să sufere pentru Dumnezeu. Nu acesta este modul în care lucrează Dumnezeu. Nu credeţi că aţi suferit destul, fără să trebuiască să mai facă şi Dumnezeu legi pentru asta? Mă adresez celor care au fost atât de mult în întuneric, care sunt deprimaţi şi nefericiţi. Sănătatea voastră poate are de suferit sau puteţi avea o relaţie fără ieşire. Trebuie să înţelegeţi, dragi Fiinţe Umane, că suferinţa este ceva ce faceţi foarte bine pe cont propriu! Nu este ceea ce Dumnezeu vrea pentru voi. Dumnezeu nu ar cere niciodată unei Fiinţe Umane să sufere.
Ce v-am spus despre numărul doi? V-am spus că există un parteneriat, nu-i aşa? Vă voi spune din nou: Nu trebuie să suferiţi pentru a face parte din această familie. Lepădaţi-vă de această noţiune cum că ar fi necazuri ce vă aşteaptă sau că trebuie să suferiţi pentru a putea evolua din punct de vedere spiritual. Nu. Aţi vrea aşa ceva pentru familia voastră? Aţi vrea? I-aţi spune surorii voastre “Aş vrea să vii la mine, dar pe drum aş vrea să suferi niţel… calcă pe nişte cuie, urcă nişte scări abrupte… ş.a.m.d.?” Nu, nu aţi face aşa ceva, pentru că o iubiţi. V-aţi ruga pentru ea pe drum, nu-i aşa? S-ar putea chiar să mergeţi să o luaţi, ca să ştiţi că e în siguranţă! Vedeţi? Nu aşa ceva face un membru al familiei cu ceilalţi. Nu există suferinţă, cu excepţia celei pe care o creează Fiinţa Umană în relaţiile sale cu alţii sau cu mediul său.
“Stai puţin, Kryon. Cum e cu cei născuţi cu dureri şi infirmităţi? Nu Oamenii au pus asta la cale.” Ba da, aţi făcut-o dragilor. Este totul parte a piesei şi a enigmei pe care aţi scris-o pentru voi. Credeţi-mă, aceste lucruri au fost aprobate anterior. Binecuvântată este Fiinţa Umană care vine pe această planetă pentru a trece prin aceste greutăţi, pentru că motivele sunt de obicei de a uşura vieţile altora sau de a provoca compasiune, care este uleiul motorului de schimbare vibraţională. Este atât de greu să înţelegeţi.
Numărul opt: Dumnezeu nu cere şi nu doreşte veneraţie de vreun fel. Vă voi prezenta o imagine şi vă voi cere să jucaţi un rol pentru un moment. Să spunem că muriţi şi treceţi de cealaltă parte a vălului. Să ne imaginăm pentru o clipă că vi se permite să vă întoarceţi pe Pământ şi să fiţi cu copiii voştri care încă sunt în viaţă, dar într-un mod invizibil. Să spunem că puteţi pluti în jurul lor, poate chiar să-i atingeţi cu energie şi iubire. Să spunem că într-o situaţie energetică potrivită ar putea chiar să vă simtă când îi atingeţi! Nu ar fi grozav?
Aşadar, iată-vă ajutându-i într-un mod invizibil cu iubirea voastră şi îi atingeţi cu energia voastră… iar ei spun “Oh, mi-e teamă! Tocmai am fost atins de ceva mult mai mare decât mine… poate ceva ce m-ar putea răni! Cred că voi venera acest lucru, pentru că este atât de mare şi de măreţ. Cu siguranţă nu vreau să mă rănească. Poate dacă cad în genunchi şi îl venerez, mă lasă în pace. Poate dacă mă târăsc suficient, ar putea chiar să îmi dea câte ceva!” Cum v-aţi simţi? Tocmai aţi schimbat viaţa copiilor voştri, doar pentru că aţi fost de cealaltă parte a vălului, dar aţi vrut să-i atingeţi şi să-i ţineţi de mână. Astfel se uită şi Dumnezeu la mulţi oameni. Simt măreţia şi simt atingerea, aşadar cad în genunchi şi construiesc clădiri mari şi construiesc statui. Dar, de fapt, sunt în genunchi venerându-i pe fraţii şi surorile lor. Cum vi se pare? Asta e ceea ce vă doriţi?
Nici noi nu vrem aşa ceva! Ascultaţi, nu cerem aşa ceva. Binecuvântat este Omul care îl caută pe Dumnezeu şi care găseşte iubirea! Binecuvântat este Omul care ia mâna lui Dumnezeu şi stă alături de El ca partener egal! Acesta va avea o viaţă lungă şi va fi în echilibru. Acesta va avea măiestrie interioară şi toată lumea va dori să fie în preajma lui.
Acum următorul: De câtă şcoală aveţi nevoie pentru a face asta? Cât antrenament trebuie să faceţi pentru a deschide uşa interdimensionalităţii din ADN-ul vostru? Oh, sunt cei care spun “Mai bine ai începe şcoala.” Vor să învăţaţi şi să memoraţi lucruri şi să întocmiţi liste pentru a găsi iluminarea. Îşi fac propriile lor legi despre ceea ce ar trebui să faceţi şi deseori se ocupă de voi în timp ce faceţi. Vor să absolviţi şi să aveţi o diplomă pentru a vă găsi propria voastră măiestrie şi spun “Veţi ajunge să-l cunoaşteţi mult mai bine pe Dumnezeu dacă veţi urma aceşti paşi pe care i-am creat”.
Aşa că vă întreb, cât antrenament aveau maeştrii Pământului? Ce şcoli au absolvit aceştia? Dragilor, voi aveţi şcoala în interior. Nu trebuie să mergeţi la şcoală pentru a vă recunoaşte propria faţă sau pentru a atinge mâna lui Dumnezeu. Nu faceţi nicio greşeală, în această nouă energie sunt unii care au acum procedee pentru voi ce vă vor ajuta să vă dezvoltaţi capacităţile de a recunoaşte mai bine măiestria din interior. Ceea ce fac este să vă ajute să exersaţi cu noile unelte din ADN-ul vostru, să vă ajute să vedeţi noile unelte ale conştienţei voastre. Nu vă cer să memoraţi cărţi nefolositoare de istorie pentru a putea urca treptele lor şi a ajunge pe un anumit platou. Nu vă spun că aveţi nevoie de ei pentru a-L găsi pe Dumnezeu. Nu. Lui Dumnezeu nu-i pasă nici măcar dacă ştiţi să citiţi sau nu. Dumnezeu vrea doar să vă atingă şi să ajungă la acel parteneriat cu propria voastră măiestrie dinăuntru. Dar când aţi deschis acea uşă şi vreţi să ştiţi mai multe despre ce există acolo pentru voi, cei care reprezintă uneltele noii energii sunt gata să vă ajute să vedeţi într-un mod interdimensional.
Numărul 10. Este greu pentru cultura voastră să înţeleagă. Dumnezeu nu este politic! Dar sunt unii care vor spune “Bine, Kryon, acum ai depăşit măsura. Totul este politic!” Nu, nu este. Nu interpretaţi greşit ceea ce vă spun. Unii au întrebat “Cum pot fi cel mai bun cetăţean al ţării mele?” Iar răspunsul este acelaşi în fiecare ţară. Cel mai bun cetăţean rus este cel care găseşte compasiune în viaţa lui. Cel mai bun cetăţean estonian sau leton este cel care găseşte compasiune în viaţa lui. Cel mai bun cetăţean lituanian este cel care găseşte compasiune. Cel mai bun cetăţean american este cel care găseşte compasiune. În propria voastră societate şi în propria voastră cultură, cetăţean plin de compasiune este cel care va avea o mare importanţă pentru conducerea şi pentru ţara voastră. Ei vor fi cei mai buni cetăţeni pe care îi aveţi. Vă puteţi imagina un Pământ unde toate conducerile sunt pline de compasiune? Vă puteţi imagina un Pământ unde Oamenilor le pasă de ceilalţi, indiferent de locul în care trăiesc?
Puteţi spune “Nu cred că voi trăi suficient de mult pentru asta.” Ei bine, dragi Fiinţe Umane, acesta este planul! Şi nu este planul lui Dumnezeu – este al vostru! Asta aţi decis la Convergenţa Armonică, ca în final pe acest pământ să aveţi compasiune unii pentru alţii – compasiune şi înţelegere pentru alte ţări. Compasiune pentru Gaia (Mama Pământ) şi compasiune pentru mediul înconjurător.
Oh, nu este începutul unui guvern unic pentru întreaga lume, deoarece aşa ceva nu se va întâmpla. Nu este începutul unei religii unice pentru întreaga lume, pentru că nici asta nu se va întâmpla… niciodată. Este începutul Fiinţelor Umane care îşi văd de viaţa de zi cu zi în propriile lor culturi, care au compasiune unele faţă de celelalte. Aşteptaţi până ce veţi vedea! Într-adevăr, se poate să nu fie în timpul vieţii voastre, dar sunteţi parte din asta, pentru că voi porniţi motorul a ceea ce va deveni asta. Sunteţi echilibraţi într-un loc, iar acest fapt nu are nicio altă paralelă de-a lungul istoriei. Reprezentaţi o nouă mişcare mondială a sufletelor vechi care se trezesc şi crează o schimbare vibraţională pe Pământ… una care va da naştere unei foarte mari schimbări.
Este începutul unei ere a iluminării în care Pământul se va mişca încet spre pace. Nu este doar posibil, ci chiar în lucru. Mayaşii v-au arătat acestea şi la fel au făcut şi vechii chinezi! Chiar credeţi că 2012 este sfârşitul lumii? Sau este sfârşitul vechiului mod de a fi?
“Oh, Kryon, mă uit la ştiri şi este atât de cumplit. Ne spunem în toate felurile, ne ucidem unii pe alţii. Nu este deloc civilizat, este cumplit.” Vă spun din nou, că aşa pare când aruncaţi o lumină uriaşă în întuneric. Şi asta pentru că expuneţi lucruri oribile care au fost mereu acolo, dar care se ascundeau în întuneric. Nu puteţi învinge duşmanul până ce nu-i vedeţi faţa, şi asta se întâmplă. Iar faţa sa este teamă, răutate, ego, ură şi apatie.
Aveţi încredere că se petrec multe lucruri pe planetă, lucruri care sunt frumoase. Acestea nu sunt relatate, pentru că nu se relatează veştile bune. Acestea reprezintă compasiunea umanităţii, dar acestea nu sunt foarte interesante pentru cei care râvnesc după dramă. Aveţi răbdare şi înduraţi această bătălie dintre lumină şi întuneric. Cu optsprezece ani în urmă v-am spus despre bătălie, iar acum sunteţi în miezul ei, iar pe unii dintre voi vă sfâşie. Ce fel de luptători sunteţi, vă temeţi de luptă? De ce nu vă relaxaţi, ştiind că aveţi armura şi aveţi lumina? Începeţi acea călătorie de care vorbim şi deveniţi parte a armatei de Lucrători în Lumină care sunt suflete vechi şi au înţelepciunea de a face ceva important.
Aproape am terminat, suntem aproape pregătiţi să spunem la revedere, aproape pregătiţi să lăsăm de-o parte vasele cu lacrimi pe care le vărsăm în timp ce vă spălăm picioarele cu ele. Vom ţine vălul deschis încă puţin, aşteptând să mai fim aceste câteva momente cu voi.
Încă se mai pot întâmpla lucruri ciudate aici. Veţi pleca spunând “Dumnezeu m-a vizitat astăzi?” Care v-a fi părerea voastră despre ce s-a petrecut aici? Este o prostie, ceva ce v-a adus cineva din altă ţară? Sau v-a vorbit un frate spiritual din cealaltă parte a vălului? Care este părerea voastră? Este posibil ca acest frate/soră să vă vorbească prin acest bărbat – cu care v-aţi ţinut de mâini timp de ani sau eoni de zile de cealaltă parte a vălului? Este posibil să puteţi simţi că aţi ţopăit prin Univers cu acest prieten care stă aici?
Ce vrea Dumnezeu
Vedeţi, dacă puteţi face asta, acesta este Numărul 11, deoarece asta este ceea ce vrea Dumnezeu. Ceea ce vrea Dumnezeu cu adevărat este să vedeţi singuri cine sunteţi cu adevărat. Vitejie şi curaj – de asta e nevoie, deoarece această credinţă vă va schimba pentru totdeauna. Într-adevăr, vor fi unii care vor urmări schimbările voastre. Într-adevăr vor fi unii cărora nu le va plăcea. Sunt cei cărora nu le place nici o schimbare, pentru că se bazează pe faptul ca voi să rămâneţi fără puterea voastră. Şi poate aceia sunt cei de care nu aveţi nevoie în viaţa voastră? Acesta este liber arbitru. Totul se învârte în jurul lui. Totul.
Binecuvântat este Omul care a venit în această zi să caute informaţii şi a simţit atingerea lui Kryon în inima sa. Pentru că sunt, într-adevăr, partener cu voi în această mare ţară, pregătit să încep intuirea iubirii… gata să pornesc o revelaţie în compasiune şi să agit însăşi ADN-ul din fiecare dintre voi. Vreau să spun “Amintiţi-vă de mine, amintiţi-vă de mine.” Eu sunt apărătorul porţii şi vă voi revedea. Când veniţi şi când plecaţi de pe această planetă, eu sunt energia pe care o vedeţi prima şi ultima. Atât de bine vă cunosc. Eu sunt servitorul omenirii – niciodată să nu fiu venerat, mereu gata să vă fiu egal. V-aţi mirat astăzi cine a venit să vadă pe cine? Oh, aţi putea fi surprinşi.
Pentru asta, vă mulţumesc.
Şi aşa este
KRYON
Traducere copyright © Monika Szavai. Toate drepturile rezervate.
Traducere de Simona Karner ©
Materialele de pe site-ul http://www.lucratorul-in-lumina.com/ pot fi copiate sau transmise în scopul evoluţiei personale sau pentru cercetare cu condiţia să nu se perceapă taxe pentru ele, iar această notă de copyright să fie ataşată. Orice fel de reproducere a materialelor pentru profit necesită aprobare în scris de la Monika Szavai.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu